Autumn Veatch, în vârstă de 16 ani, călătorea cu bunicii ei sâmbătă, la bordul unui mic avion privat. Aeronava a decolat din Montana dar nu a mai ajuns la destinație, în Lynden, statul Washington.
„Autumn a afirmat că au ieșit din nori și s-au izbit de versantul unui munte. Ea a putut ieși (din avion) și și-a petrecut noaptea lângă un râu, după care a mers până la autostradă, de unde a fost salvată”, a declarat Frank Rogers, șeriful din comitatul Okanogan.
Ea a fost transportată la un magazin din Mazama, Washington, apoi a fost dusă la un spital, de unde urma să fie luată de tatăl ei, potrivit șerifului.
„Autumn nu ne-a spus despre starea bunicilor ei, dar nu sună bine. Nu pare să fi rezistat”, a precizat Rogers.
Bellingham Herald a relatat că tatăl adolescentei, David Veatch, se îndreaptă spre spitalul Three Rivers din Brewster. El a precizat că fiica sa a încercat să-și ajute bunicii, Leland și Sharon Bowman, să iasă din avion dar nu a putut. Ea a așteptat echipele de salvare lângă epava avionului aproximativ o zi, plângând. Echipajele caută în continuare avionul și pe bunicii fetei, căutările fiind îngreunate de terenul greu accesibil.